top of page

Mondioring


INTRODUCERE

Mondioringul este un sport canin de protecţie, recunoscut de Federaţia Chinologica Internaţionala (FCI), dezvoltat la sfarsitul anilor 1980 de catre reprezentanţi ai unor ţari cu tradiţie in acest tip de sport. Noul sport cu şi pentru caini a fost, iniţial, dezvoltat la nivel de „teren de joacă” şi a permis competitorilor din zona sprturilor canine sa se intreacă intr-o competiţie comună. La acest gen de competiţie au participat reprezentanţi ai ringului francez, ringului belgian, IPO şi KNPV, rezultatul fiind un sport care combină ceea ce este mai bun din sporturile enumerate mai sus, respectiv MONDIORINGUL.

Prima competiţie de mondioring a avut loc in anul 1987 in Tournai, Belgia. Primul campionat mondial de mondioring a a fost organizat in anul 1994, in Belgia. Din ianuarie 1995 competiţiile de mondioring se supun regulamentului FCI.

CE PRESUPUNE MONDIORINGUL:

Mondioringul, ca şi disciplina sportiva, are 3 nivele de dificultate fiecare cuprinzand 3 grupe de exerciţii: subordonare, săritură si muscătură. Nivelul 3 (cel mai dificil) presupune un numar de 17 exerciţii, care trebuie executate fara intrerupere pe parcursul a aproximativ 45 minute.

I. EXERCIŢII de SUBORDONARE (disciplină)

Mers la picior fără lesă

Câinele trebuie să-şi însoţească conductorul pe un traseu (cu opriri, întoarceri şi diverse obstacole…) stabilit de arbitru.

Aşteptare

Câinele trebuie să aştepte în poziţia “şezi” sau “culcat” timp de 1 minut, cu conductorul în afara razei sale vizuale. În cursul acestui exerciţiu, sunt posibile diverse elemente de distragere a atenţiei câinelui.

Refuz de hrană

Câinele nu linge şi nu mănâncă bucăţi de hrană aruncate sau lăsate să cadă (4 bucăţi) sau răspândite pe terenul de concurs (6 bucăţi).

Aducerea unui obiect aruncat

Conductorul aruncă un obiect stabilit de arbitru (obiect diferit de la un concurs la altul) la o distanţă de cel puţin 5 metri. Câinele trebuie să-l aducă înapoi în cel mult 15 secunde, fără să se joace cu el.

Schimbări de poziţie

La comanda de la distanţă a conductorului (15 metri), câinele trebuie să-şi schimbe poziţia (6 schimbări între “şezi”, “culcat” şi “pe loc”).

Căutarea unui obiect după miros

La începutul concursului, conductorul primeşte un obiect din lemn de 10×2×2 cm. La acest exerciţiu, conductorul plasează obiectul pe pământ, între alte 4 obiecte identice (cu câinele aşteptând în acest timp la o distanţă de 30 de metri). La comandă, câinele trebuie să găsească şi să aducă în cel mult 1 minut obiectul cu mirosul conductorului.

Trimitere înainte

Câinele trebuie să se îndepărteze de conductor alergând în linie dreaptă 40 de metri, iar la chemare să se întoarcă la conductor.

II. EXERCIŢII de SĂRITURĂ

Săritură peste obstacol

Câinele sare un obstacol specific (gard de 1,20 metri) înainte şi înapoi la comandă.

Săritură în lungime

Câinele sare într-un singur sens peste un obstacol specific (cu o lungime pe sol de 4 metri).

Săritură în înălţime

Câinele se caţără şi sare într-un singur sens peste o palisadă specifică (2,30 metri înălţime).

III. EXERCIŢII de MUŞCĂTURĂ

Atac frontal cu Baston şi obstacole

Câinele trebuie să atace un atentator care-l întâmpină frontal “înarmat” cu un baston (un băţ de bambus despicat, specific Mondioringului). Înainte de a avea ocazia să muşte, câinele trebuie să depăşească obstacole, ameninţări, baraje etc.

Atac frontal cu accesorii

Câinele trebuie să atace un atentator care-l întâmpină frontal. Acesta foloseşte diverse obiecte (accesorii menite să intimideze sau să confuzeze câinele, evident fără a-l răni). De exemplu: baloane, apă, folii de plastic, sticle de plastic etc.

Atac din fugă cu foc de armă

Câinele trebuie să atace un atentator care fuge de el. Acesta trage în aer două focuri de revolver (calibrul 9 mm) în timp ce “se luptă” cu câinele care îl muşcă.

Atac din fugă cu rechemare

Câinele trebuie să atace un atentator care fuge de el, dar este rechemat (pentru punctaj maxim în ultimii 3 metri) înainte de a avea ocazia să muşte.

Căutare, semnalizare şi escortare

Câinele trebuie să găsească în timp limitat şi să semnalizeze prin lătrat un om de atac ascuns undeva pe terenul de concurs. Urmează o escotare a atentatorului de către câine, conductorul urmându-i la o distanţă de cel puţin 3 metri. În timpul escortării au loc 3 tentative de evadare a atentatorului, oprite de câine prin muşcătură.

Protejarea conductorului

Exerciţiu complex care necesită un foarte bun control. Câinele trebuie să-şi protejeze conductorul de atac în cazul unui contact fizic cu ambele mâini, dar să permită o simplă strângere de mână. Scenariul exerciţiului diferă între concursuri, uneori se folosesc doi oameni de atac, sunt multe elemente de distragere a atenţiei etc.

Paza unui obiect

Câinele trebuie să păzească la comandă un obiect (decis de arbitru, diferă între concursuri etc.), cu conductorul ieşit din raza vizuală a câinelui. Atentatorul (pot fi şi doi) încearcă de 3 ori să fure obiectul, în diferite moduri, la una dintre încercări folosind accesorii. Câinele lucrează independent de conductor şi de fiecare dată după ce muşcă se reîntoarce la paza obiectului.

Reîntoarce la paza obiectului.

In mondioring subordonarea reflecta functionalitatea cainelui, sariturile testeaza capacitatea si aptitudinile cainelui, iar protectia evidentiaza capacitatea extraordinara de control a cainelui.

„ECHIPA” DE MONDIORING

In cadrul competitiilor de mondioring sunt testate calitatile si aptitudinile cainilor, trebuie insa sa nu minimizam rolul si contributia celorlalti parteneri de intrecere, respectiv: conductorul si atacatorul, acesta din urma fiind, pe de o parte partenerul cainelui si al conductorului, iar pe de alta parte fiind adversarul acestora colaborand cu arbitrul de examen, ajutandu-l pe acesta să evalueze si sa clasifice câinii. Asadar, in ring apar 2 actori: cainele si atentatorul acesta din urma avand sarcina de a se opune cainelui, respectand in acelasi timp urmatoarele reguli de baza:

impartialitate

nu va provoca durere fizica cainelui

se va comporta ca si cum nu ar fi protejat de costumul de protectie.

Atentatorul trebuie sa fie bine pregatit fizic, sa foloseasca, ca metode de aparare sau de impresioanare a cainelui, vivacitatea si viclenia, incercand sa se eschiveze, fara a lovi cainele. In cazul in care va folosi arma, aceasta va fi indreptata cu teava in aer sub un unghi de 45 de grade.

La inceputul oricarui atac, atentatorul se va pozitiona la o distanta de 10-20 m fata de caine, in axa mediana a terenului si va provoca cainele.

DE CE ESTE NEVOIE PENTRU A PRACTICA MONDIORING?

Şi la această întrebare, regulamentul de Mondioring ne dă răspunsul:

“Pentru practicarea Mondioringului este necesar un teren închis, dotat cu diverse echipamente şi una sau două persoane protejate de un costum de protecţie, care vor fi partenerii câinelui, ai conductorului şi ai arbitrului, pentru a determina cea mai bună echipă – câine şi conductor – a competiţiei, în condiţiile prevăzute de regulament.”

Desigur că pentru a practica Mondioringul ca disciplină sportivă trebuie să existe cadrul organizatoric adecvat la nivel de Asociaţie Chinologică Naţională, o infrastructură dezvoltată – terenuri îngrădite cu dimensiuni minime 60×40 metri, echipamente specifice (obstacole, accesorii, revolver de 9 mm etc.) şi nu în ultimul rând persoane pasionate şi capabile de a lucra cu nişte câini suficient de energici pentru acest sport.

Alex Davidescu

Instructor canin

Atentator Mondioring

Atestat ACHR/CDC

Featured Posts
Recent Posts
Archive
Search By Tags
No tags yet.
Follow Us
  • Facebook Basic Square
  • Twitter Basic Square
  • Google+ Basic Square
bottom of page